Înfiinţare ITB

 

PARTEA A – CAPACITATEA INSTITUȚIONALĂ

A.1. Institutul Teologic Baptist și misiunea lui
A.1.1. Institutul Teologic Baptist din București: scurt istoric

 

Institutul Teologic Baptist din Bucureşti (ITBB)s-a format prin ridicarea la nivel universitar a fostului Seminar Teologic Baptist din Bucureşti, care funcţiona încă din anul 1921. La inițiativa unor slujitori baptiști din țară, printre care unii având studii la seminarii baptiste din Budapesta și Hamburg, s-a hotărât înființarea unei școli de misiune care să răspundă nevoilor bisericilor creștine baptiste din țară. Seminarul și-a început cursurile la Buteni, în județul Arad, sub conducerea directorului Ioan R. Socaciu, care s-a format ca teolog în Statele Unite ale Americii la Southern Baptist Theological Seminary.Suveranul României, Ferdinand I, cu prilejul ceremoniei semnării actului de constituire a Seminarului, a sugerat ridicarea rangului școlii la grad universitar. Numărul redus de posesori a diplomei de bacalaureat l-a determinat pe directorul Seminarului să păstreze instituția la rangul mediu, eligibil liceului. După o activitate scurtă la Buteni și Arad, din cauza prigoanei conducerea Seminarului a hotărât mutarea tuturor activităților instituției nou formate în capitala țării. Cu sprijinul credincioșilor baptiști americani din Convenția Baptistă de Sud a fost posibilă cumpărarea unei proprietăți pe strada Berzei nr. 29 și construirea a două imobile ce aveau să servească timp de aproape 90 de ani educației teologice baptiste din România. Istoria Seminarului, pe lângă aspectele providențiale, poate evoca și un aspect inedit. Campusul din strada Berzei nu ar fi putut fi realizat fără dedicarea și altruismul credincioaselor baptiste din Convenția Baptistă de Sud, care s-au decis să doneze Seminarului Baptist din România banii obținuți de pe urma vânzării acelor ouă de găină găsite în fiecare duminică. În anul 1925, în urma promulgării Legii Învățământului Particular, s-a creat o bază legală pentru Seminar.
În perioada interbelică, în ciuda persecuțiilor repetate din partea guvernelor naționaliste ale României, Seminarul a desfășurat o activitate rodnică, primind sprijin din partea credincioșilor din Marea Britanie și Statele Unite. Profesori și misionari erau implicați în procesul de predare. Vor fi amintiți aici Dr. Edgar Y. Mullins, Dr. Everett Gill, care a devenit director onorific al Seminarului (1933-1939), Dan T. Hurley, care și-a încheiat alergarea în pe tărâmul de misiune, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu Evanghelic din București. Conducerea Seminarului a fost de la început una vizionară, acest spirit menținându-se de-a lungul anilor, astfel încât în anul 1929 laSeminar s-a deschis și o școală de misiune pentru fete, care pregătea tinere ce urmau să fie implicate în special în lucrarea cu copiii și tinerii din bisericile baptiste. Seminarul și-a desfășurat activitatea continuu până în anul 1942 când, în urma efectelor și dispozițiilor guvernului Antonescu, Seminarul a fost desființat. Clădirile au fost confiscate și a fost puse la dispoziția unei școli misionare ortodoxe, care a activat până la data de 23 august 1944. Seminarul s-a redeschis abia în anul 1946, din nou la Buteni, urmând ca peste un an să-și reînceapă activitățile la București în imobilele retrocedate.

În timpul perioadei comuniste situația Seminarului nu s-a îmbunătățit.S-au luat măsuri de limitare a tuturor activităților instituției. Prin Departamentul Cultelor a fost redus numărul studenților și a profesorilor care predau disciplinele teologice, au fost diminuate relațiile cu instituțiile de învățământ baptiste și cu organizațiile sau asociațiile baptiste de peste hotare. Seminarul a rămas o instituție de nivel liceal, ridicarea acestuia la nivel universitar nefiind acceptată de Departamentul Cultelor.Menţionăm că din partea Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti şi din partea Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România s-au făcut demersuri în sensul acesta, însă, datorită limitării drepturilor religioase demersurile făcute au rămas fără rezultat.

Începând cu anul 1975, Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti a avut între cadrele didactice pe Prof. Dr. Ioan Bunaciu, care deţinea titlul de Doctor în Teologie, obţinut în cadrulInstitutului Teologic Protestant din Cluj Napoca, iar începând cu anul 1984 pe Prof.Dr. Vasile Talpoș, care a obţinut doctoratul în teologie la Southern Baptist Theological Seminary din Louisville, Kentuky, la aceeași instituție în care s-a format Ioan R. Socaciu și care a sprijinit întotdeauna educația teologică baptistă din România.

Profesorul Vasile Talpoș a devenit primul rector al Institutului Teologic Baptist din București după revoluția din decembrie 1989, când Seminarul a fost ridicat la gradul universitar prin hotărea primului ministru, Petre Roman, în anul 1990. La o distanță de 15 ani, Institutul Teologic Baptist din București a fost acreditat prin Legea nr. 139 și Decretul 421, publicate în M.O. partea I, nr. 434 / 23.05.2005. În anul 2011 Institutul Teologic Baptist din București a celebrat 90 de ani de existență, de educație teologică baptistă, de călăuzire providențială și, totodată, de slujire a bisericilor creștine baptiste române din țară și de peste hotare. (Mai multe detalii în Anexa A.1.1)

 
A.1.2. Statutul juridic al Institutului Teologic Baptist din București

ITBBeste o instituţie privată de pregătire universitară aparţinând Uniunii Bisericilor Baptiste din România și acreditată de MECTS. Dezideratul instituțional este acela de a forma slujitori ai Domnului Isus Hristos şi cauzei Împărăţiei lui Dumnezeu.

În cadrul ITBB funcționează Facultatea de Teologie Baptistă Pastorală, cu program de zi și program de învățământ la distanță, la nivel de licență. Durata studiilor este de patru ani.

Începând cu anul universitar 2005/2006, ITBB a înfiinţat Departamentul de Învăţământ la Distanţă, care funcționează după planul de învățământ al Programului de Învățământ la Zi, având până în prezent autorizare provizorie. Începând cu anul universitar 2011/2012, în urma reorganizării interne a ITBB, s-a decis ca Departamentul de Învățământ la Distanță și Departamentul de Teologie Pastorală cu Program de Zi să funcționeze în cadrul unui singur departament, respectiv Departamentul de Teologie Baptistă Pastorală. În cadrul acestuia există astfel două forme de învățământ: Program de Zi (PZI) și Program de Învățământ la Distanță (PID).

Studii Universitare oferite de ITBB

Ciclul I: studii universitare de licenţă, învăţământ la forma de zi şi la distanţă organizat pe 8 semestre, din care, opţional, primele patru semestre de studii universitare generale şi ultimele patru semestre de studii universitare de specializare. Absolvirea primului ciclu de patru semestre permite obţinerea certificatului de studii universitare generale. Întregul ciclu de opt semestre se finalizează cu diplomă de licenţă în teologie.

a.1. Cursuri de zi (Program Zi)

Nr. crt. Facultatea Domeniul de licență Specializări/
Program de studii
Nr. de credite
1 Facultatea de Teologie Baptistă Teologie Teologie Baptistă Pastorală 240

 

a.2. Învățământ la distanță (Program ID)

Nr. crt. Facultatea Domeniul de licență Specializări/
Program de studii
Nr. de credite
1 Facultatea de Teologie Baptistă Teologie Teologie Baptistă Pastorală 240

 

Dezideratul ITBB este acela de a înființa în viitorul apropiat Ciclul II și Ciclul III, pe modelul Bologna, dar având 4 ani licență, 2 ani master, 3 ani doctorat, după cum urmează:

Ciclul II: Studii universitare de master, cu o durată de doi ani şi cu un număr minim de 120 credite de studii transferabile  (pornind de la nivelul de licenţă), finalizat cu diplomă de Master în Teologie.

Ciclul III: studii universitare de doctorat, cu o durată de trei ani (având posibilitatea prelungiri conform normelor în vigoare), pornind de la nivelul de master. Pentru realizarea acestui deziderat se va ține cont de demersurile legale necesare ce prevăd înființarea IOSUD, având totodată îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acest demers.

 

A.1.4. Viziunea și Misiunea ITBB

A. Viziune

Institutul Teologic Baptist din București are în vedere formarea de lideri eclesiali:

a)  Echiparea de pastori cu viziune misionară, care să motiveze bisericile locale din România pentru misiune internă și externă, România fiind a treia țară din Europa ca număr de creștini evanghelici. Menționăm că ITBB echipează slujitori din toate bisericile evanghelice.

b)  Echiparea de misionari transculturali care să lucreze în grupurile etnice mai puțin evanghelizate din România sau alte țări ale lumii. Menționăm că absolvenți ai ITBB lucrează deja în misiune eclesială de lungă durată în țări precum: Peru, Macedonia, India, Ucraina, Moldova, Italia etc.

c)  Echiparea de plantatori de biserici pentru localitățile fără biserici evanghelice din România. La ora actuală în România există 11 orașe și aproximativ 7.000 de sate fără nici o biserică evanghelică. Pentru ca în orașele din România fiecărei biserici să-i revină 10.000 de oameni sunt necesare aproximativ 500 de biserici noi, ceea ce evidențiază potențialul de implicare.

d)  Pregătirea de profesori creștini, care să introducă în sistemul educațional din România o dimensiune creștină autentică, prin calitatea informațiilor oferite, dar mai ales prin etosul biblic aplicat.

e)  Pregătirea de cadre didactice creștine pentru școlile teologice din România, Ucraina și Republica Moldova, precum și de cercetători în teologie sau discipline de graniță cu teologia.

 

B. Misiune

Institutul Teologic Baptist din Bucureşti are ca misiune:

a)  Promovarea formării, dezvoltării şi modelării caracterului creştin, potrivit cu cerinţele şi prevederile Sfintei Scripturi pentru slujitorii eclesiali.

b)  Echiparea celor chemaţi în lucrarea Evangheliei cu o înaltă ţinută spirituală, entuziasm şi metodologie adecvată pentru proclamarea Evangheliei mântuitoare a lui Isus Hristos, pasiune misionară pentru Împărăţia lui Isus Hristos şi disponibilitate pentru slujire în dragoste, dar şi echiparea teologică la un nivel academic ridicat.

c)  Promovarea unei teologii biblice, potrivit Cuvântului deplin inspirator şi total autoritar al Sfintelor Scripturi. ITBB susţine o cunoaştere cât mai profundă a principiilor credinţei creştine în toate domeniile teologiei: biblic, istoric, sistematic şi practic.

d)  Încurajarea cercetării ştiinţifice în domeniile teologiei, dar şi a domeniilor de graniță, cum ar fi: antropologie, psihologie, sociologie, istorie, management organizațional, filozofie, comunicare etc. Finalitatea procesului educațional urmărit este însă trăirea creştină autentică şi slujirea în dragoste a semenilor.

A.1.5.Valori și integritate

Comunitatea academică a ITBB este ataşată principiilor Sfintei Scripturi și a normelor credinţei creştine baptiste, urmărind totodată creșterea permanentă a calității procesului educațional. Apărăm aceste valori şi acţionăm permanent pentru promovarea lor în societate.

A.1.6. Răspundere și responsabilitate publică

ITBB răspunde în fața Senatului ITBB și a Consiliului Național al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România. Totodată, ITBB se consideră responsabilă pentru conturarea, implementarea și promovarea unui mod de viață creștin, ce poate să influențeze societatea în spiritul creștin. Acestea se realizează prin intermediul absolvenților ITBB, precum și a tuturor cadrelor universitare, ce preiau valorile asimilate prin educația primită și le transmit mai departe în sferele în care activează. Disiminareacunoașterii prin diverse metode utilizate este de asemenea un mod prin care ITBB propagă mesajul creștin biblic în cadrul societății.

ITB - perioada interbelică

 

În perioada interbelica, beneficiind de Harul nemarginit al lui Dumnezeu, cu sprijinul Bordului de Misiune al Conventiei Baptiste de Sud, precum si cel al baptistilor germani, baptistii din România au fost primii evanghelici din tara care au dispus atât de cadre teologice autohtone, care au servit ca profesori, ca Ioan Socaciu si Titi Adorian, cât si de profesori colaboratori din strainatate, ca Dr. Everet Gill si Dr. Harley.

În felul acesta la Seminarul Teologic Baptist se ofereau cursuri de pregatire teologica pentru un numar apreciabil de cca. 40-45 de seminaristi care se pregateau sa fie pastori.

De asemenea in cadrul Seminarului Teologic Baptist au fost pferite si cursuri de vara pentru un numar mare de lucratori din bisericile baptiste

Odata cu cel de-al doi-lea Razboi Mondial, pe timpul dominatiei hitleriste, atât bisericile baptiste cât si seminarul au trecut prin focul grelelor încercari. Bisericile au fost scoase în afara legii iar Seminarul a fost închis timp de peste trei ani. Prin harul lui Dumnezeu, miscarea baptista a supravietuit acestei perioade in care s-a incercat distrugerea ei.

ITB - perioada comunistă

 

In perioada comunista de trista amintire, desi s-a încercat cu tot dinadisul prin diferite metode sa se puna capat miscarii baptiste si sa se lichideze Seminarul Telogic Baptist; providenta divina a facut ca vremurile de persecutie sa întareasca si mai mult lucrarea lui Dumnezeu. In ciuda tuturor greutatilor din acea perioada educatia teologica din Seminarul Baptist a beneficiat de cadre teologice cu o tot mai înalta pregatire academica. Profesori precum Dr. Jean Staneschi, Dr. Alexa Popovici, Dr. Ioan Bunaciu si mai tarziu Dr. Vasile Talpos, au asigurat o educatie teologica baptista competenta.

Pentru Seminarul Teologic Baptist, data de 17 Noiembrie 1947 a însemnat un moment de rascruce prin mutarea sa la Bucuresti si începerea cursurilor în noua locatie din str. Berzei, nr. 29, locatie unde activitatea didactica se desfasoara si în prezent.

Achizitionarea unei proprietati în zona centrala din Bucuresti, pe care în anii urmatori au fost construite cele doua imobile în care se desfasoara activitatea didactica si astazi, a fost posibila prin sprijinul acordat de catre Bordul de Misiune al Conventiei de Sud din SUA. O mare parte din banii necesari construirii celor doua cladiri au provenit de la Asociatia Surorilor din Conventia Baptista de Sud. Pentru o perioada de timp acestea au colectat toate ouale pe care le obtineau de la gainile lor în zilele de Duminica, pe care apoi le-au vândut, iar banii obtinuti au fost trimisi pentru realizarea acestui proiect.

În 1977 una dintre cele doua cladiri a fost serios afectata de cutremurul devastator care a lovit Bucurestiul ne mai putând fi folosita pentru desfasurarea activitatiilor de prgatire teologica. Desi s-au facut mai multe demersuri pentru refacerea acestei cladiri, regimul comunist din acea vreme n-a acceptat repararea acestei cladiri, motiv pentru care toate activitatiile au fost restrânse la capacitatea unei singure cladiri.

Dupa 11 ani de interventii si rugaciune, guvernul comunist a acceptat consolidarea cladirii care s-a facut cu multe sacrificii si în conditii extrem de grele. Finalizarea lucrarilor de restaurare a celor doua cladiri a fost posibila prin sprijinul acordat de Conventia Baptista de Sud, Conventia Baptista de Nord, Conventia Baptista Europeana, cât si a sprijinului acordat de catre Bisericile Baptiste din tara.

Într-un mod cu totul aparte, în acelasi an în care s-au încheiat lucrarile de restaurare a celor doua cladiri, 1989, Dumnezeu a adus si vremurile de libertate atât pentru poporul român, cât si pentru lucrarea de raspândire a Evangheliei.

Desi regimul comunist a restrictionat sistematic activitatea de pregatire a pastorilor la Seminar, mai ales în ultima perioada când numarul studentilor a fost redus prin decretul guvernului comunist pâna la 4-5 studenti pe an, Dumnezeu a binecuvântat slujirea noastra astfel încât acesti pastori au avut un mare impact în slujirea lor pastorala.

ITB după 1989

Dupa evenimentele din 1989, în vremuri de libertate în România s-au deschis orizonturi noi în educatia teologica la Seminarul Baptist din Bucuresti. Dispunând deja de cadre cu pregatire postuniversitara, înca din anul 1990, Seminarul s-a transformat în Institutul Teologic Baptist de Grad Universitar oferind licenta in teologie pentru sute de pastori din bisericile baptiste.

În anul 1991, Institutul Teologic Baptist în cooperare cu Uniunea Baptista si cu Universitatea din Bucuresti au organizat si Facultatea de Teologie Baptista cu dubla specializare din Universitatea din Bucuresti. Partea teologica a programului este oferita de catre cadrele universitare ale Institutului si în spatiile acesuia din str. Berzei nr. 29. Astfel, pe lânga cei cca. 125 de studenti la teologie pastorala, în Institut s-au pregatit an de an si cei cca. 250 de studenti ai Facultatii de Teologie Baptista din Universitatea din Bucuresti.

Beneficiind de o pozitie strategica din care sa fie trimisi misionari în fosta Uniune Sovietica (Moldova si Ucraina), în Asia (Turcia fiind una dintre cele mai mari natiuni ne-evanghelizate din lume), si zona Balcanilor (Bulgaria, Iugoslavia, Kosovo, Albania), în România a fost creat deja un Centru de Misiune si au fost pregatiti pentru pastorat studenti din fosta Uniune Sovietica, Asia, Africa si America de Nord.

Atât Institutul Teologic Baptist din Bucuresti cât si Facultatea de Teologie cu dubla specializare, ofera deci instruire în formarea de lucratori capabili sa slujeasca în diferite domenii de activitate. Multi dintre absolventi sunt angajati în activitati sociale sau în profesiuni didactice si astfel au ocazia sa duca mesajul Evangheliei în locuri greu accesibile pastorilor sau evanghelistilor.

Institutul si-a trait menirea din plin, oferind tarii sute de licentiati in teologie pentru slujirea Evangheliei si prentru slujirea crestina a societatii în scoli si alte institutii cât si misionari pentru tara si strainatate. În prezent în aceasta facultate baptista se ofera învatamânt teologic la nivel de licenta, master si doctorat.

Începând cu anul universitar 2005-2006, dispunind de o acreditare deplina si de un corp profesoral, deplin competent din punct de vedere academic si spiritual, majoritatea profesorilor slujind si ca pastori în bisericile baptiste.

Dezvoltare academică

 

Anul 1990 a reprezentat pentru Seminarul Teologic Baptist schimbarea radicala prin transformarea acestuia în Institut Teologic Baptist de grad universitar.

Din anul 1991, prin harul lui Dumnezeu, s-a înfiintat Facultatea de Teologie Baptista, cu dubla specializare asociata Universitatii din Bucuresti cu domeniu la alegere: Teologie – Litere, Teologie – Asistenta Sociala, Teologie – Limbi Straine. In medie de 100 studenti finalizeaza anual programul FTB.

În anul 1998 s-a înfiintat departamentul de misiune mondiala în CTBB, unde studentii care opteaza pentru misiune au posibilitatea sa studieze în fiecare an cursuri specifice.

Începând cu anul 2000 prin Universitatea din Bucuresti se ofera un program de doctorat în teologie. În prezent 15 doctoranzi se pregatesc sub coordonarea prof. Dr. Vasile Talpos.

ITB mentine un standard academic si spiritual ridicat. In acelasi timp este intr-o continua dezvoltare in incercarea de a putea raspunde nevoi de pregatire a celor care doresc sa se implice in campul de misiune precum si cerintei de slujitori venita din partea bisericilor.

In acest scop ITB a dezvoltat o serie de departamente noi ce pregatesc si indurma studentii in asa fel incat programului universitar sa poata oferi tuturor celor interesati o formare adecvata pentru slujire.

Departamentul de Misiune
program ce vine in sprijinul acelora care au chemarea lui Dumnezeu de a se implica in misiune.

Departamentul “Seminarul On-line”
un program complet de studii universitare oferit tuturor celor din tara sau strainatate pe care ii avantajaza Invatamantul la Distanta.

Departamentul de Cercetare:
program oferit acelora care vor sa aprofundeze un domeniu si doresc sa faca munca de cercetare, beneficiind de baza materiala a ITB si indrumare profesionala din partea profesorilor.

Pe tărâm editorial:

ITB editeaza “Jurnalul Teologic”, o publicatie periodica ce dezbate teme teologice de interes pentru slujitorii si credinciosii evanghelici

Cursuri si articole de Teologie sunt in permanenta publicate pentru a putea oferii nu doar studentilor inscrisi in vreun program academic, dar tuturor celor interesati, materiale pentru informare, de studiu si pentru pregatire in slujire.

Fata de urmarirea permanenta a pregatirii academice, Institutul Teologic Baptist acorda o mare importanta pregatirii practice pentru slujire. Studentii efectueaza stagii de practica în Bisericile din tara pe parcursul fiecarei vacante, iar în timpul anului scolar lucreaza în Bisericile din Bucuresti si împrejurimi. Aceasta conduce la o relatie speciala stabilita intre biserici si ITB, dar in mod special la o formare deosebita pentru slujire a studentilor. Astfel in proportie de 98% absolventii ITB intra in lucrarea de slujire a Domnului.

ITB adopta o strategie de dezvoltare continua a ofertei sale in formarea slujitorilor.

Acreditare
Acreditare ITB 2005

 

ITB a trecut printr-un proces indelungat de dezvoltare si în acelaşi timp de adaptare la cerintele academice din Romania, fiind monitorizata indeaproape in vederea obtinerii acreditarii.

În urma evaluărilor din partea instituţilor abilitate, Institutul Teologic Baptist din Bucureşti a fost ACREDITAT prin Legea nr. 139 si Decret 421, publicate în M.O. partea I, nr. 434/23.05.2005.